Masuri pentru protejarea monumentelor istorice

Comisia Nationala a Monumentelor Istorice, for stiintific de specialitate, va avea rol decisiv in privinta declasarii, respectiv a neclasarii unui monument istoric. Potrivit unei Ordonante adoptata astazi de Guvern, ministrul Culturii poate emite ordinul de declasare a unui monument istoric sau poate decide neclasarea lui in aceasta categorie doar in conditiile in care Comisia Nationala a Monumentelor Istorice a propus declasarea, respectiv neclasarea. Ministrul Culturii poate solicita motivat acestei Comisii reexaminarea propunerilor formulate in aceste cazuri. Guvernul a modificat in acest sens, printr-o Ordonanta, Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Relatia dintre comisiile zonale si directiile pentru cultura din teritoriu va fi una similara cu aceea dintre Comisia Nationala a Monumentelor Istorice si Ministerul Culturii.

Conform legislatiei in vigoare, avizele Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice si cele ale comisiilor zonale sunt consultative, ceea ce a determinat, in timp, pierderea unor valori culturale (a unor monumente istorice sau parti ale acestora, ori schimbarea contextului obiectivului de patrimoniu).

Potrivit actului normativ adoptat astazi, la nivel local se vor reorganiza comisiile zonale ale monumentelor istorice, care functioneaza pe lânga serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii ca organisme stiintifice de specialitate in domeniul protejarii patrimoniului cultural imobil. Componenta acestor comisii zonale se aproba prin ordin al ministrului culturii, iar din fiecare comisie vor face parte câte 11 membri, din care cel putin un arhitect, un arheolog, un istoric de arta si un inginer constructor.

sursa: juristpedia.ro

Proiectul de act normativ a fost postat spre consultare publica la adresa cultura.ro>>>

Masuri pentru protejarea monumentelor istorice

Masuri pentru protejarea monumentelor istorice

Summary
Masuri pentru protejarea monumentelor istorice
Article Name
Masuri pentru protejarea monumentelor istorice
Description
Guvernul a modificat Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Relatia dintre comisiile zonale si directiile pentru cultura din teritoriu va fi una similara cu aceea dintre Comisia Nationala a Monumentelor Istorice si Minister.
Author
JuristPedia
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Post Stats
  • 305 words
  • 2320 characters
  • 99 s reading time
  • 152 s speaking time
Link to this post:

<a href="http://www.mediatarget.ro/comunicate-de-presa/masuri-pentru-protejarea-monumentelor-istorice/">Masuri pentru protejarea monumentelor istorice</a>

Lasa un raspuns

%d bloggers like this: