VAMPIRI, VARCOLACI, FANTASY, ROMANCE

Un scriitor român comparabil cu ANNE RICE (Interviu cu un vampir) şi cu G.R.R. MARTIN (Urzeala tronurilor)? Credem că DA!

fragment de carte…..

    TEROARE, SUPRANATURAL, MISTER: „Baronul aruncă o privire nerăbdătoare spre pendula de pe perete. Capul de mort în care era fixată lucea alb în reflexia focului.
    – În seara aceea am văzut ceva de pe ziduri, spuse grăbit. Habar n-am dacă are legătură cu ce se petrece aici. Ar putea să aibă. Însă pariez că are legătură cu mormintele profanate.
    – Drace, spuse Vincennes în şoaptă. Baroane, ce ai văzut?…
    Von Walter vorbea repede, cu o nelinişte evidentă.
    – Era chiar la liziera pădurii. Ceva ca un animal mare. Stătea chircit în locul în care se terminau copacii, adulmecând spre castel. Apoi a început să se deplaseze. Acum nu mai eram deloc sigur că era un animal.
    – Ce vrei să spui?… am întrebat îngrozit, deşi înţelegeam perfect ce vroia să spună.
    – Mergea ca un om. S-a apropiat în grabă de şanţuri. Apoi mi-a scăpat. Am stat multă vreme pe zid, dar nu am mai putut da de el. Presupun, şopti el, … presupun că a intrat înăuntru.
În spatele meu, Vincennes înjură.
    – Aş vrea să cred. Nu ne mai permitem şi un duşman din afară. Legat de ce v-am spus… o altă întrebare, vă rog. Vă rog să vă gândiţi bine. Aţi văzut vreodată semnul ăsta?…
    Şi Von Walter se aplecă peste masă, mâzgălind iute pe o coală cu pana aurită a lui Vincennes.
Ne-am uitat amândoi la desen, fără să înţelegem. Era o stea întoarsă, într-un cerc.
    – Nu. Unde ar fi trebuit să o vedem?… Şi ce-i asta, o pictogramă?…
    – E un însemn, spuse Von Walter mohorât. E bine că nu a apărut încă. Când o să-l vedeţi, faceţi orice să vă feriţi de el, ca şi de cel care îl poartă.
    Mi-am trecut mâna peste frunte. Îmi era cald. Vincennes avea buzele strânse şi faţa crispată, şi cu groază am înţeles că era speriat.
    – Acum trebuie să plec, zise neamţul, şi din vocea depărtată am înţeles că nu aflase ce îl interesa. Două lucruri vă mai pot spune: cheia se află la cele două bolnave. Şi, orice ar fi şi oricine ar fi, nu deschideţi nimănui uşa în timpul nopţii.” (Cap. 20, Umbrele adevărului)

PASIUNE, DRAGOSTE, SEDUCŢIE: „Seara s-a scurs repede pentru mine, ca într-un vis cu zâne. Majoritatea fetelor de origine nobilă primeau o educaţie aleasă, care aproape le ruina părinţii, astfel că stăpâneau arta conversaţiei, ştiau latină şi alte limbi străine, cântau la pian sau la vioară sau la amândouă, pictau, scriau poezii de dragoste, ştiau să călărească şi să danseze, citeau mult, dar Adrianna de Valois nu se mulţumise cu atâta. Nu mai întâlnisem pe nimeni ca ea; era pe atât de stilată şi de inteligentă pe cât era de frumoasă, şi era atât de frumoasă pe cât putea o zeiţă să fie. Respira nobleţe şi gingăşie, iar eu nu puteam respira în prezenţa ei. Ceea ce altele învăţau cu dificultate să facă, după ani de exerciţiu şi eforturi susţinute, în speranţa de a fi adorate de bărbaţii din lumea bună şi invidiate de femeile la modă, ea făcea natural, cu un talent deosebit, astfel că nu puteai să nu cazi în extaz în faţa acestei tinere superbe, care transforma orice conversaţie într-un joc al spiritului şi al minţii, care nu avea niciodată un cuvânt rău pentru nimeni, a cărei modestie liniştită, prezentă în situaţii în care oricare altă fată n-ar fi avut alt scop decât să atragă atenţia asupra ei, nu puteau decât să o facă să strălucească şi mai tare. În acelaşi timp, copila inocentă era dublată de o tânără şi irezistibilă femeie, a cărei atitudine relaxată, exotică şi misterioasă îi scotea în evidenţă perfecţiunea fizică, ca imaginea unui înger într-o oglindă de ape. Gheaţa şi focul se împleteau în făptura ei deopotrivă de fierbinţi şi de răcoroase; în ochi îi lucea zăpada iernii şi ploile de vară îi unduiau în păr. Aveam suficiente cunoştinţe ca să fac faţă unei discuţii cu o persoană de calitate, dar cu vicontesa erau necesare eforturi serioase ca să nu rămân în urmă, iar fascinaţia pe care o exercita asupra mea nu mă ajuta deloc. Mă simţeam de parcă Zeul Somnului, Hypnos, aruncase asupra mea o vrajă greoaie şi plăcută, a unui basm citit în copilărie înainte de a cunoaşte ororile cu căpcăuni ale fraţilor Grimm sau legendele deocheate şoptite la foc de adepţii lui Besson Mână-de-Diavol. Când mă privea cu ochii ei minunaţi, opium îmi alerga prin vene, iar râsul, vocea şi şoaptele ei mă delectau ca vinul şi ca mierea. Pe scurt, mă înecam.
Şi nu era decât o copilă.” (Cap. 33, Ceea ce mai iese la iveală)

RECOMANDAT DE MEDIA TARGET! CLICK PENTRU A AJUNGE LA PAGINA DE COMENZI ON-LINE: